Osul-iepurelui, planta care face bine rinichilor

Dacă te confrunţi cu afecţiuni urinare, retenţie de apă, pietre la rinichi, gută, dermatoze şi reumatism poţi încerca remedii pe bază de osul-iepurelui.
Planta, numită de botanişti ononis spinosa, conţine ulei volatil, tanin, glucide şi săruri minerale şi are efect diuretic, saluretic (ajută la eliminarea sodiului şi a clorurilor), depurativ (curăţă organismul de substanţe nocive), antihemoragic (combate hemoragiile), antiseptic (previne infecţiile).
Tratează colicile renale
Osul-iepurelui – ciocul-ciorii, caşul-iepurelui, lemnic, lingoare cum a mai fost botezată planta - este de mare folos în tratarea colicilor (crizelor) renale. Prepari un decoct astfel: pui 1 lingură de pulbere de rădăcină de osul-iepurelui la 250 ml de apă clocotită. Laşi să stea 15 minute. Se beau 1-2 căni pe zi, în mai multe reprize. Printre afecţiunile pe care le mai tratează osul-iepurelui se numără şi: reumatismul, bronşita, obezitatea, bolile de piele cronice, stomatitele şi ulceraţiile bucale.
Truc
Pe termen lung poţi folosi o formulă diuretică nemaipomenită dintr-un amestec din aceste plante: rădăcină de brusture (15 g), rădăcină de osul-iepurelui (20 g), rădăcină de săpunariţă (10 g), rădăcină de pir medicinal (20 g), rădăcină de iarbă-mare (20 g), rădăcină de brusture (15 g). Le combini şi iei 2 linguri de amestec pe care-l adaugi la ½ l de apă. Bei maximum 1 l pe zi.