Plante care îţi stimulează memoria

salvie jpeg

Pierderile de memorie sau slăbirea memoriei este o problemă cu care se poate confrunta orice persoană, la orice vârstă. Ei bine, o memorie bună se poate obţine printr-un regim de viaţă sănătos, încercând diverse ceaiuri. 

Consumul de alimente sănătoase poate să îmbunătăţească memoria. De asemenea, somnul de opt ore pe noapte, dar şi remediile naturiste te vor ajuta să-ţi îmbunătăţeşti puterea de concentrare.

 Salvia are capacitatea de a amplifica memoria, dar şi de a creşte performanţa intelectuală. De asemenea, planta are efecte benefice asupra creierului, nervilor şi sistemului endocrin, ameliorând puterea de concentrare în cazul persoanelor surmenate.

Ceaiul de salvie se prepară din 2 linguriţe de plantă uscată la 200 ml apă clocotită. Terapeuţii recomandă o cură cu infuzie de salvie, timp de două luni.

Deşi pare o plantă banală, întâlnită la tot pasul, pelinul este cunoscut pentru virtuţile sale tămăduitoare, dovedindu-şi eficienţa în tratarea a numeroase afecţiuni. Pelinul stimulează sistemul nervos central, fiind recunoscut ca un tonic cerebral puternic. Infuzia se preparată din 25 g frunze la un litru de apă clocotită, câte o cană înainte de fiecare masă.

Află mai mult pe clicksanatate.ro