Sfaturi de dietă pentru vacanţă

picnic femeie jpeg

Ai grijă de siluetă chiar şi atunci când eşti în concediu? Nu trebuie să renunţi la alimentele gustoase pregătite la grătar sau la deserturi. Sună bine, nu-i aşa? Iată despre ce este vorba, mai exact!

Consumă carne albă şi salate...

Dacă adori picnicurile la iarbă verde şi nu ţi le imaginezi fără delicioasele preparate la grătar, e bine să ţii cont de câteva aspecte. Consumă doar carne slabă de pui, vită şi peşte. Evită să le ţii prea mult pe grătar sau să le afumi. Dacă vrei să fie mai grase, după ce s-au răcit un pic, stropeşte-le cu ulei de măsline şi consumă-le însoţite de salate sau de legume coapte. Roşiile şi dovleceii sunt bunătăţi care merg de minune cu carnea de peşte (păstrăv, somon, şalău...), cea de pui sau de curcan. Pentru mai multă savoare presară carnea cu verdeaţă, curry, piper, boia şi sare, cu măsură.

... şi exclude dressingurile din comerţ!

La salate, evită sosurile grase de la borcan (conţin extraordinar de multe grăsimi şi conservanţi), dar şi amestecurile de condimente la plic deoarece conţin aditivi şi prea multă sare. Chiar dacă ai ales numai alimente dietetice, e bine să ţii cont de faptul că nu trebuie să mănânci în exces. Aşa că fii atentă la mărimea porţiei. Dacă vrei să ronţăi ceva delicios, înlocuieşte covrigeii, arahidele, chipsurile şi seminţele cu migdale sau alune de pădure neprăjite. Motivul? Echilibrează colesterolul în organism.

Micul dejun e obligatoriu

Pentru un mic dejun dietetic, consumă cereale integrale cu iaurt sau lapte degresate, un ou fiert tare cu pâine neagră de secară. La fel de bună este şi o salată de fructe, fără frişcă sau lichior. Acestea previn înfometarea graţie fibrelor şi te hidratează din plin în zilele toride de vară. La fel de hrănitoare sunt şi iaurturile cu fructe, preparate pe loc, din piureuri de fructe de pădure, ananas, kiwi sau pepene galben.

Ceaiul verde, un aliat de nădejde

Înlocuieşte băuturile carbogazoase şi cockteiulurile chiar şi cele cu conţinut scăzut de alcool, cu sucuri naturale din fructe. Îndulceşte-le cu miere, dar nu exagera. De asemena, poţi bea o cafea pe zi, dar neîndulcită. La prânz, răcoreşte-te cu un pahar de ceai verde cu fulgi de gheaţă. Adaugă lămâie şi ai obţinut o combinaţie eficientă care accelerează metabolismul şi topeşte depozitele de grăsime din corp.