Un ou şi mai multe dispute
În câte feluri se poate găti un ou? În foarte multe feluri, dau asigurări maeştrii bucătari. Şi în tot atâtea feluri poate intra în combinaţii care mai de care mai neobişnuite.
Dintr-o chiflă tăiată în jumătate şi prăjită, unsă apoi cu unt, peste care se aşază o felie de şuncă afumată şi un ochi românesc, se obţine unul dintre cele mai simple şi mai populare sandviciuri. Îl preparăm cu toţii acasă, îl aşezăm în servietă pentru a-l îngurgita cu nerăbdare pe tastatură la serviciu, fără a ne mai gândi că, pe alte meridiane şi cu câteva deosebiri minore, preparatul poartă numele de ou Benedict.
Unde s-a născut oul Benedict? La Restaurantul Delmonico sau la Waldorf?
Totuşi, naşterea acestui fel de mâncare este încă în dispută. Una dintre legende îi plasează debutul în istoria gastronomiei prin anii 1860, când Restaurantul Delmonico era printre primele incinte publice din Statele Unite unde se putea servi micul dejun. Se pare că LeGrand Benedict, unul dintre clienţii fideli ai restaurantului, s-a plictisit de acelaşi meniu şi, într-o zi, a cerut ceva nou maestrului bucătar Charles Ranhofer (1836-1899). Acesta a inventat celebrul sandvici, a cărui reţetă iniţială includea brioşe franţuzeşti prăjite în loc de chiflă, şuncă pe mărimea brioşei şi ou prăjit care respecta de asemenea dimensiunile pentru a nu strica aspectul preparatului. Însă un ou Benedict nu este întreg dacă nu este acoperit cu sos olandez. Chifla franţuzească a fost înlocuită în alte restaurante şi în alte legende de muffin-ul britanic.
