VIDEO Masa de Paşte, la loc de cinste în emisiunea Click! Poftă Bună!

emisiune click pofta buna jpeg

Reţete de sărbătoare şi sfaturi pentru supravieţuire după multă mâncare, sâmbătă, de la ora 10:30, la Prima TV.

Diana Bart, cu lecţiile făcute pentru Paşte, aduce câteva preparate care nu trebuie să lipsească de pe masa de sărbătoare în ediţia de sâmbătă a emisiunii Click! Poftă Bună!. În ediţia specială, pe lângă bucate alese, primiţi şi câteva sfaturi esenţiale pentru a evita excesele culinare, chiar de la Gabriel Toncean, preşedintele Federaţiei Române de Culturism şi Fitness.

“Sunt adeptul mişcării şi al alimentaţiei sănătoase, dar, ca orice om, recunosc că sunt câteva preparate în faţa cărora capitulez”, spune invitatul emisiunii. Gabriel Toncean a lăsat-o pe Diana Bart cu gura căscată când i-a spus doar unul dintre aceste preparate. “Sunt fan popcorn! Chiar nu am nevoie de un film, ca să îmi prepar o pungă de floricele, când mi-e poftă, pur şi simplu, mă apuc de treabă!”. La capitolul “treabă” în bucătăria Dianei, fostul sportiv de performanţă pregăteşte “trufe” din carne tocată care, pentru a avea ceva din specificul sărbătorii de Paşte, au în mijloc câte un ou fiert.

Rezidentul Andrei Ţandără nu avea cum să evite carnea de miel, în apropierea Paştelui, aşa cum nu s-a lăsat până cu a preparat şi un desert delicios. Cât de uşor se gătesc coastele de miel, la cuptor, cu cartofi şi cât de bine arată tortul cu lapte bătut şi sirop de ciocolată vedeţi sâmbătă, 11 aprilie, la Click! Poftă Bună, de la 10:30, la Prima TV!