Viorel Copolovici găteşte la „Click!Poftă bună!“

Viorel Copolovici, participant la o celebră competiţie culinară, este invitatul din această sâmbătă în emisiunea „Click!Poftă bună!“ de la Prima TV. El va găti împreună cu gazda emisiunii, Diana Bart, unul dintre deserturile lui preferate: tiramisu cu fructe de pădure.
Şi, ca de fiecare dată, telespectatorii au parte şi de un adevărat regal culinar! Chef Andrei Ţandără, talentatul bucătar al emisiunii, îi invită într-o călătorie magică prin bucătăria asiatică, o bucătărie a savorilor şi a aromelor „fierbinţi“.
Pentru început, Diana şi Andrei prepară nişte delicioase pacheţele vietnameze, cu legume şi creveţi, „wok de pui“, iar la final pregătesc „banane prăjite cu sirop“, un desert savuros din bucătăria chinezească.
Aşadar nu pierdeţi o emisiune delicioasă , sâmbătă, 28 iunie, de la ora 11.30, numai la Prima TV.