Atlasul gusturilor: Un alt fel de hamburger
Americanii au hamburgerul, preparat care a „călătorit“în întreaga lume și acum are parte de zeci de rețete reinterpretate, însă nu putem trece cu vederea celebrele pâinici chinezești, bao buns, care au luat cu asalt Europa sau delicioasele tacos din Mexic. Așadar, iată câteva rețete pe care le poți prepara acasă!
Cum s-a născut hamburgerul? Se spune că originea cărnii de vită tocate este în Mongolia, care o frăgezeau sub șaua de cal. Apoi au început s-o toace și să dea rețeta și vecinilor ruși, care o mâncau alături de ou crud, așa luând naștere tartarul. Însă rețeta de carne tocată de vită friptă pe grătar a fost dusă în America în timpul războiului de către comunitățile de nemți, iar americanii i-au asociat celebra chiflă pufoasă, salată și cartofi prăjiți și au dat lumii numeroase rețete de atunci.
Ce sunt bao buns?
Preparate pentru prima dată în nordul Chinei, chiflele Bao sunt o delicatesă în multe părți ale Asiei. Bao este un aluat alb, umplut cu un mix la alegere și gătit la abur. Aceste chifle pot varia în dimensiune și umplutură în funcție de regiune. Umpluturile tipice includ un amestec de carne fragedă de porc, vită, pui și legume.
Cum a cucerit tacos lumea?
Istoria tacosului reprezintă o călătorie bogată și aromată, care se întinde pe secole și în multe culturi, având originea în Mexic și evoluând într-un fenomen culinar global. Aztecii și mayașii obișnuiau să înfășoare în astfel de lipii de porumb alimente, carne de pește sau de vânat.
Odată cu venirea spaniolilor, noi ingrediente precum carnea de porc, brânza și carnea de vită au fost introduse în dieta indigenă și au dus la diversificarea tacos-urilor.
Cum preparăm cea mai bună carne pentru hamburger?
Dacă alegi să pregătești carnea acasă, combinația ideală este 3 părți carne tocată de vită fără grăsime și o parte grăsime de vită Black Angus, un sortiment de carne marmorat, care conferă suculență burgerului și îl face mai gustos. Dacă nu ai la dispoziție acest mix, poți să prepari hamburgerul și din pulpă de vită sau antricot. După ce ai tocat carnea, o dai la frigider minimum 2 ore. Este bine să limitezi cât mai mult contactul cu mâinile pentru ca ea să-și păstreze textura și gustul. Tocmai de aceea carnea de burger nu se condimentează, sarea și piperul neadăugându-se în compoziție înainte, ci deasupra bucății de carne când este întoarsă pe grătar. Sarea scoate apa din carne, iar carnea nu rămâne la fel de fragedă.
Chiflă bao buns cu curcan
Ingrediente
230 g făină
130 ml lapte
30 ml smântână dulce
5 g drojdie uscată
1 lingură ulei
30 g amidon alimentar
15 g zahăr
½ linguriță sare
1/3 linguriță praf de copt
500 g piept de curcan
2 castraveți
½ varză roșie
1 ceapă roșie mare
sos de soia
susan negru
pătrunjel proaspăt
Mod de preparare
Într-un bol, amesteci amidonul, praful de copt, zahărul, făina și sarea. Separat, dizolvi drojdia în laptele puțin încălzit, apoi o torni peste mixul cu făină, omogenizezi, adaugi smântâna dulce și continui să frămânți. După ce ai obținut un aluat fraged, îl răstorni pe blatul de lucru și continui să frămânți încă 10 minute până devine neted și foarte elastic. Îl pui în bol, îl acoperi și îl lași la dospit aproximativ o oră sau până își dublează volumul.
Pui, din nou, aluatul pe blatul de lucru, îl împarți în 10 bile egale și-l mai lași să se odihnească încă 10 minute. Cu un sucitor, întinzi bilele în forme ovale, nu foarte groase, pe care le ungi cu ulei și le îndoi în jumate și le mai lași la dospit încă 25 de minute, acoperite.
Tacos cu creveți și mango
Ingrediente
180 g făină
100 ml apă călduță
1/2 linguriță sare
1/2 linguriță praf de copt
ulei de măsline
400 g creveți decorticați
1 mango copt
2 limete
1 avocado copt
pătrunjel proaspăt
sos chili
150 g porumb din conservă
Mod de preparare
Combini, într-un bol, făina, praful de copt și sarea, adaugi uleiul și apa, și începi să frămânți până obții un aluat nelipicios, pe care îl lași să se odihnească 10 minute.
Modelezi aluatul în 8 biluțe egale, pe care le întinzi pe blatul de lucru cu un sucitor până obții 8 lipii foarte subțiri.
Le coci pe fiecare parte până se rumenesc și le pui într-un prosop textil, curat, să rămână calde până ce prepari umplutura cu creveți.
Într-o tigaie nonaderentă, călești creveții până ce se rumenesc uniform, îi răstorni într-un bol și torni peste ei sos chili, după gust.
Într-un alt castron, amesteci mangoul și avocadoul tăiate cuburi, porumbul și pătrunjelul tocat, și torni ulei de măsline și zeamă de limetă, apoi combini cu creveții prăjiți și umpli tacos.