Chiftele de orez cu pui

chiftele orez pui jpeg

Chiftele poţi prepara mai din orice. Important este ca gustul să fie desăvârşit, aşa cum credem că este şi cazul acestor chiftele de orez cu pui.

Ingrediente chiftele de orez cu pui

200 g orez cu bobul rotund 3 ouă 50 g caşcaval 400 ml supă de pui sau de legume 1 lingură făină sare piper 50 ml ulei pentru prăjit

1 piept de pui

1 ceapă potrivită

1 ardei gras roşu

2 linguri ulei

sare

piper

Mod de preparare pentru chiftele de orez cu pui

Se opăreşte orezul 2-3 minute în apă clocotită, se strecoară, se clăteşte cu apă rece şi se pune din nou la fiert împreună cu supa de pui, bine condimentată cu sare şi piper. Se lasă să fiarbă 10-15 minute, se ia de pe foc şi se lasă acoperit să absoarbă toată zeama. Între timp, se călesc în ulei şi două linguri de apă ceapa tocată mărunt cu ardeiul tăiat fâşii. Se adaugă carnea tăiată cubuleţe, sare şi piper, după gust. Când carnea este bine pătrunsă, se trage de pe foc.

După ce s-a răcorit orezul, se amestecă cu caşcavalul ras, ouăle bătute ca pentru omletă şi se condimentează după gust. Se ia cu lingura orez şi se modelează în palmele pudrate

cu făină chiftele de mărimea piersicilor. Se face o scobitură în fiecare chiftea, se umple cu carne şi ardei, se reface chifteaua, ascunzând în interior umplutura. Chiftelele de orez cu pui se rumenesc în ulei încins şi se servesc fierbinţi.