FOTO Carne de oaie la cuptor

carne oaie la cuptor jpeg

Nu avem ocazia în fiecare zi să gătim o astfel de reţetă. dar dacă avem prin frigider vreo bucată de carne de oaie, e musai să încercăm această reţetă, pentru că de reuşita ei se va bucura toată lumea.

Ingrediente pentru carne de oaie la cuptor

1 kg pulpă de oaie, 1 l lapte acru, 50 g ciuperci uscate, 5 linguri ulei, 2 cepe, 200 g morcov şi păstârnac, 150 ml vin alb, 200 ml smântână, sare, piper

Mod de preparare pentru carne de oaie la cuptor

Se dezosează carnea, se condimentează cu sare şi piper, se leagă cu sfoară alimentară şi se pune într-un castron. Se toarnă laptele acru peste carne şi se lasă peste noapte.

image

Se înmoaie în apă rece ciupercile uscate, o oră. Se scurg, se usucă cu prosoape absorbante şi se condimentează cu sare şi piper.

image

Se curăţă ceapa şi se toacă mărunt. Morcovul şi păstârnacul se toacă cubuleţe. Se încinge uleiul într-o tigaie şi se rumeneşte carnea pe toate părţile.

image

Într-un vas termorezistent, se aşază carnea, se pun legumele şi ciupercile. Se adaugă o cană cu apă amestecată cu vinul şi se dă la cuptor pentru o oră.

image

Scoţi vasul din cuptor, adaugi smântâna şi amesteci. Creşti temperatura, introduci din nou la cuptor şi mai laşi 10 minute. Se taie felii şi se serveşte cu sosul din tavă şi cu cartofi.

image

sursa foto: ImageFood