Piept de pui cu roşii cherry, la cuptor
Pieptul de pui la cuptor, pregătit cu puţin pesmet, pentru a fi mai crocant, este de-a dreptul delicios. Adaugă-i câteva roşii cherry, pentru un plus de savoare.
Ingrediente
600 g piept de pui
2-3 linguri cremă de brânză
1 căţel de usturoi, pisat
1-2 linguri ulei
1 lingură pesmet
250 g roşii cherry
pătrunjel
sare
piper
Mod de preparare
Încălzeşti cuptorul la 200 °C. Ungi bucăţile de piept de pui cu puţină cremă de brânză, în mod egal. Torni puţin ulei, apoi presari pesmetul uniform. Condimentezi cu sare şi piper, după gust.
Aşezi într-o tavă. Adaugi roşiile cherry. Dai la cuptor, timp de 20 de minute, sau până când puiul îşi schimbă culoarea. Serveşti cu frunze de pătrunjel, dacă doreşti.
Sursa https://realfood.tesco.com