„Portofele“ cu carne de curcan
Ideale pentru copii pretenţioşi, dar şi pentru adulţi pofticioşi.
Ingrediente (4 porţii)
Pentru aluat 250 g făină 200 g brânză de vaci bine scursă 500 ml iaurt gros 2 ouă 1 linguriţă bicarbonat de sodiu 1 praf de sare
300 g piept de curcan (sau pui) fiert
3 linguri sos de tomate
200 g caşcaval
cimbrişor uscat
ulei
Mod de preparare
Mixezi brânza de vaci, sarea, ouăle, jumătate din cantitatea de iaurt şi integrezi treptat făina. Separat, amesteci restul de iaurt cu bicarbonatul de sodiu şi îl amesteci cu compoziţia precedentă până se omogenizează perfect. Trebuie să aibă consistenţa unei smântâni groase.
Torni cu polonicul un strat mai gros de aluat într-o tigaie de teflon cu ulei bine încins, roteşti tigaia ca să se acopere toată suprafaţa tigăii şi o laşi, la foc mic, să se coacă.
Când marginile încep să se aurească, adaugi pe jumătate din suprafaţă şuviţe de piept de curcan, felii foarte subţiri de caşcaval, torni două linguri de sos de tomate, presari cimbrişor uscat şi pliezi plăcinta în două, obţinând un semicerc, pe care îl sigilezi pe margine apăsând cu furculiţa.
Laşi să se coacă în continuare încă două minute şi o scoţi pe prosoape absorbante. Presari imediat deasupra puţin caşcaval ras. Procedezi la fel cu restul aluatului până se termină toate ingredientele. Le serveşti calde sau reci.