Pui cu roşii şi sos cremos de busuioc

pui cu rosii si sos cremos de busuioc jpeg

Este o mâncare pentru care poţi pune toate ingredientele în aceeaşi oală de la început. E gata în numai o jumătate, iar paşii de preparare în găseşti mai jos.

Ingredient (4 porţii)

1 cană supă pui ¼ cană vin alb zeama de la o lămâie 2 căni smântână dulce 2 linguri unt ¾ linguriţă sare ¼ linguriţă piper ½ cană parmezan răzuită 2 linguri ulei de măsline 3 sau 4 bucăţi piept de pui ¼ cană făină sare piper 3 roşii, feliate 2 sau 3 căţei usturoi, pisaţi 3 linguri busuioc proaspăt

Mod de preparare

Încingi cuptorul. Într-o cratiţă de mărime medie, încălzeşti supa de pui şi vinul alb la flacără medie. Laşi să fiarbă până se reduce la o treime, cam 5 minute. Apoi, dai focul mai încet, adaugi zeama de lămâie şi smântâna. Laşi să fiarbă la flacără mică şi, apoi, adaugi untul, câte o lingură, pe rând. Amesteci din când în când.

După ce ai tăiat puiul în bucăţi aproape egale şi ca mărime li ca grosime, încinge o lingură de ulei într-o tigaie la flacără medie. Dă puiul prin făina amestecată cu sare şi piper, scuturând apoi excesul. Pune bucăţile de pui şi le laşi la flacără medie până se pătrund, cam 4 minute pe fiecare parte. Apoi, aşază bucăţile de pui într-un vas termorezistent, acoperi cu folie şi păstrezi cald.

În aceeaşi tigaie în care ai preparat puiul (nu o spăla), pune ultima lingură de ulei şi lasă la foc mediu. Adaugă roşiile într-un singur strat, adaugi sare şi piper, după gust. Lasă pe foc până când roşiile încep să se dezintegreze şi să se caramelizeze, 4 minute. Amestecă roşiile cu usturoiul şi lasă pe foc, amestecând din când în când. Dă focul mic.

Taie puiul în bucăţi mai mici şi reaşază-l în tigaie şi amestecă-l uşor cu roşiile. Adaugă parmezanul în sos şi amestecă până se topeşte. Adaugă puţină sare şi puţin piper. Toarnă sosul peste pui şi amestecă cu grijă toate ingredientele.

Presară busuioc proaspăt şi încă puţin parmezan.

http://gooddinnermom.com/