Ruladă de curcan

rulada de curcan jpeg

Pregăteşte pentru cei dragi, la cină, o ruladă de curcan.

Ingrediente (4 porţii) 1,2 kg piept de curcan 250 g roşii cherry 300 g caşcaval sare piper 2 căţei usturoi 200 g măsline fără sâmburi 1 lingură cimbru 200 g ciuperci 1 lingură ulei 25 g unt

Mod de preparare

Speli pieptul de curcan şi îl fasonezi cu un cuţit bine ascuţit, fără a străpunge carnea. Aşezi peste el o folie de plastic alimentar şi îl baţi uşor, având grijă să nu distrugi fibra cărnii. Speli roşiile şi ciupercile şi le tai feliuţe, iar caşcavalul cubuleţe. Păstrezi din el 2-3 felii pentru ornat. Presari sare, piper şi cimbru. Pe suprafaţa cărnii aşezi caşcavalul, roşiile şi măslinele, ciupercile şi usturoiul întregi.

Rulezi carnea, având grijă să împachetezi bine capetele şi o legi cu sfoară. Încingi cuptorul. Aşezi rulada într-un vas termorezistent pe care l-ai uns cu unt. Torni peste ruladă puţin ulei. O laşi la cuptor timp de aproape o oră. Cu un sfert de oră înainte de a o scoate, pui deasupra ruladei feliile de caşcaval şi bagi iar la cuptor. O poţi servi rece sau caldă cu salată.