Rulouri de peşte

rulouri peste jpeg

Aperitiv sau fel de mâncare de sine stătător, aceste rulouri de peşte sunt un fel de mâncare foarte savuros.

Ingrediente

300 g file de peşte alb (cod, macrou, merlucius) 1 morcov fiert 250 g orez cu bobul lung 150 g ciuperci champignon 5-6 ciuperci gălbiori 1 lingură mărar verde tocat 1 lingură pătrunjel verde tocat 1 lingură smântână 150 g brânză dulce 50 ml ulei 1 lingură unt 2 linguri zeamă de lămâie 1 căţel usturoi 1/2 linguriţă boia dulce de ardei sare piper

Cum se prepară

Într-un bol se amestecă zeama de lămâie cu uleiul, boiaua, sare şi piper, se adaugă fileurile de peşte, se lasă la frigider 30 de minute şi le pui 5 minute pe aburi. Între timp, se taie mărunt ciupercile champignon, se călesc cu o lingură de unt cu usturoiul zdrobit, sare şi piper, după gust, până scade bine toată zeama. După răcire, se amestecă cu smântâna, brânza dulce, mărarul şi pătrunjelul tocate fin. Se ung fileurile de peşte cu amestecul de ciuperci, se rulează şi se prind la capăt cu scobitori, apoi se aşază pe un platou.

Separat, se fierb gălbiorii şi orezul în apă cu sare şi puţin ulei circa 20 de minute, se scurg şi se folosesc pentru garnisirea rulourilor de peşte, împreună cu fâşii de morcov.