Sufleu de surimi
Pentru o masă deosebită, în cazul în care ai oaspeţi, poţi preapara acest sufleu de surimi.
Ingrediente
100 g unt 1 linguriţă curry 50 g făină 30 ml lapte 30 ml smântână 1 legătură ceapă verde 200 g surimi 3 ouă 1 praf de sare 1 praf piper alb unt pesmet
Mod de preparare
Într-o tigaie încinsă se pune untul la topit. Se adaugă curry şi se căleşte puţin. Se adaugă făina cernută, se amestecă şi se lasă pe foc două minute, amestecând continuu cu telul.
Se adaugă laptele şi smântâna, se amestecă continuu şi se lasă să fiarbă, la foc mic, până se îngroaşă. Se dă să se răcească.
Se taie ceapa mărunt, surimii bucăţi mici şi se adaugă în sos. Gălbenuşurile se pun în sos şi se amestecă totul foarte bine.
Se condimentează cu sare şi piper, după gust, şi se încorporează uşor albuşurile bătute spumă tare, amestecând de jos în sus.
Se ung trei castronele cu unt şi se tapetează cu pesmet. Se umplu cu amestecul cu surimi, se aşază pe o tavă şi se introduc la cuptor pentru 25-30 de minute, la foc mic. Se servesc imediat.