Tocăniţă de cartofi cu carne
Nu poţi rezista niciodată unei tocăniţe de cartofi cu carne fierbinte.
Ingrediente
2 pulpe de pui dezosate 2 morcovi 3 cartofi 2 cepe 3 căţei de usturoi sare piper 2 linguri ulei 1 legătură pătrunjel 3 linguri de roşii în bulion 250 ml supă de pui
Mod de preparare
Îndepărtezi pieliţele şi tai carnea după dorinţă. Cureţi morcovii, ceapa şi cartofii şi le tai cuburi, iar usturoiul îl pisezi. Încingi uleiul într-o cratiţă şi rumeneşti carnea, apoi o scoţi. Căleşti în uleiul rămas ceapa şi usturoiul, apoi adaugi morcovii. Amesteci şi adaugi carnea, laşi câteva minute şi torni supa. Acoperi cu un capac şi laşi la foc mic.
Când morcovii sunt aproape fierţi, pui şi cartofii, laşi să se înmoaie puţin şi adaugi roşiile în bulion. Potriveşti gustul de sare şi piper şi ţii pe foc până când s-au fiert toate ingredientele. Serveşti tocăniţa cu pătrunjel tăiat fin.