Bărcuţe cu spanac şi brânză feta

Potrivite ca gustare uşoară de vară sau ca şi aperitiv atunci când ai invitaţi, bărcuţele cu spanac şi brânză feta sunt pur şi simplu delicioase. Încearcă şi tu reţeta pe care ţi-o propunem şi bucură-te de gustul lor.
Ingrediente
Pentru aluat
7 g drojdie
1 linguriţă zahăr
160 ml apă caldă
2 linguri lapte cald
300 g făină
1 lingură ulei
1 linguriţă sare
Pentru umplutură
300 g spanac tocat
100 g brânză feta, mărunţită
90 g caşcaval
2 linguri apă
Mod de preparare
Pentru aluat, amesteci drojdia, zahărul, apa şi laptele, într-un vas, până obţii o compoziţie omogenă. Încorporezi jumătate din cantitatea de făină. Acoperi şi dai deoparte 1 oră. Combini cu făina rămasă, ulei şi sare. Frămânţi aluatul. Acoperi şi laşi deoparte incă 1 oră. Încălzeşti cuptorul la 240 °C.
Fierbi spanacul şi îl scurgi bine. Amesteci cu brânza feta. Împarţi aluatul în 3 dreptunghiuri egale. Pui umplutura în mijloc. Ungi marginile cu apă şi le întorci în interior, ca şi când ai forma un oval. Aşezi într-o tavă şi dai la cuptor 15 minute. Feliezi şi serveşti.
Sursa http://www.foodtolove.com.au/recipes/spinach-and-feta-pide-30042