Cei mai buni cartofi copţi cu parmezan şi condimente
Cauţi o garnitură rapidă, pe care să o serveşti alături de preparatele din carne? Nimic mai simplu! Încearcă această reţetă de cartofi copţi, foarte savuroşi. Parmezanul le dă un gust aparte, iar condimentele îi fac mai aromaţi decât ai crede.
Cei mai buni cartofi copţi cu parmezan şi condimente – Ingrediente
700 g cartofi mici 60 ml ulei de măsline 2 linguri unt topit 3 căpăţâni de usturoi (cu partea de sus tăiată) ½ lingură pătrunjel tocat ½ lămâie, tăiată felii 2-3 crenguţe de cimbru 1 praf sare ½ linguriţă piper negru măcinat 40 g parmezan ras
Cei mai buni cartofi copţi cu parmezan şi condimente – Mod de preparare
Preîncălzeşti cuptorul la foc potrivit. Tai cartofii ca şi când i-ai felia, dar nu îi tai până la capăt, ci doar îi crestezi mai adânc. Îi aşezi într-o tavă de copt şi îi ungi cu uleiul de măsline şi cu untul topit. Aşezi în tavă, printre cartofi, usturoiul (reţine, partea de deasupra este tăiată), pătrunjelul tocat, feliile de lămâie şi cimbrul. Condimentezi cu sare şi piper.
Dai tava la cuptor 1 oră, iar la un interval de 30 de minute, stropeşti cartofii cu amestecul de ulei şi unt. După 1 oră, razi parmezanul şi acoperi cartofii uniform. Opreşti flacăra şi mai laşi cartofii în cuptor 5 sau 10 minute, până vezi că s-a topit parmezanul. Serveşti imediat aceşti cartofi copţi cu parmezan şi condimente.