Măsline marinate în stil mediteranean

Cu cât măslinele stau mai mult timp în această marinată extrem de aromată, cu atât vor fi mai bune la gust. Cel care ne recomandă această reţetă de măsline aromate este Jamie Oliver, renumit bucătar şi realizator de emisiuni culinare. El ne îndeamnă să marinăm măslinele cu seminţe pisate de coriandru, care le vor da o aromă aparte. În plus, reţeta este simplă, iar tu vei avea nevoie doar de 5 minute ca să prepari marinata.
Măsline marinate în stil mediteranean - Ingrediente
1 lingură şi ½ seminţe de coriandru 1 lămâie 200 g măsline Kalamata 200 g măsline verzi ulei sare grunjoasă piper negru măcinat
Măsline marinate în stil mediteranean - Mod de preparare
Foloseşti un mojar şi un pistil pentru a zdrobi seminţele de coriandru, dar ai grijă să nu le macini prea fin. Cureţi coaja de lămâie ca să obţii fâşii lungi şi groase şi le pui într-un vas, alături de toate măslinele. Storci zeama de lămâie într-un vas, apoi adaugi o cantitate de 3 ori mai mare de ulei. Adaugi sare, piper şi seminţele de coriandru măcinate. Torni dressingul peste măsline şi le laşi la mariant. Cu cât le ţii mai mult timp în acest sos, cu atât vor fi mai gustoase.
Sursa: www.jamieoliver.com
Salată de cartofi cu măsline şi chorizo
Salată de cartofi cu măsline şi chorizo
Pâine de casă cu rozmarin proaspăt şi măsline kalamata
Pâine de casă cu rozmarin proaspăt şi măsline kalamata