Pappa al pomodoro
Pappa al pomodoro este un fel de mâncare consistent, aromat, care întruchipează esența bucătăriei țărănești italiene.
Ingrediente
1 kg roșii cărnoase
4 căței de usturoi
3 linguri parmezan ras
3-4 felii pâine uscată în cuptor
2 linguri ulei
5-6 frunze de busuioc
sare
piper
Mod de preparare
Speli roșiile, le opărești câteva minute, le descojești și le bagi în blender. Păstrezi apa în care au fiert.
Încingi uleiul într-o cratiță și călești usturoiul tăiat mărunt. Asezonezi cu sare și cu piper după gust, apoi răstorni piureul de roșii și puțină apă, atât cât vrei sosul de gros.
Zdrobești pâinea și o adaugi în cratiță, amesteci, lași la fiert câteva minute, pui parmezanul, amesteci și dai deoparte.
Se servește ca supă sau sos pentru friptură.