Săculeţi cu legume

1366297583 4704saculeti 20culegume jpeg

Dacă prepari o compozişie de clătite fără ouă, această reţetă poate fi făcută şi pentru zilele de post.

Ingrediente

Pentru clătite

80 g făină

2 ouă

10 ml apă minerală

Pentru umplutură

1 dovlecel mic

2 morcovi

5 ciuperci mari

1 ceapă

1 praz

sare

piper

cimbru

mărar

Mod de preparare: Pentru clătite, amesteci ingredientele şi le baţi bine, să nu rămână cocoloaşe. Compoziţia trebuie să fie ca o smântână subţire. Laşi amestecul să se odihnească 30 minute, la temperatura camerei. Pui o tigaie la încins, o ungi cu ulei, torni puţină compoziţie în tigaie, mişcând repede tigaia ca să acoperi tot fundul vasului. Când clătita s-a rumenit pe o parte, o întorci pe cealaltă parte folosind o spatulă sau un cuţit cu lama lată.

Pe măsură ce le faci, le pui pe o farfurie, pe care o acoperi ca să nu se usuce. Clătitele trebuie să fie cât mai subţiri. Pentru umplutură, tai legumele spălate şi curăţate în cubuleţe mici. Căleşti în uleiul încins ceapa, prazul şi morcovii. Păstrezi câteva fâşii din cozile de praz, opărite, ca să legi clătitele sub formă de săculeţi.

Adaugi dovlecelul şi ciupercile, condimentezi cu sare, piper şi cimbru. Dacă legumele nu s-au înmuiat cu apa pe care o lasă ciupercile, mai adaugi puţină apă. Pe fiecare clătită pui două linguri de zarzavat, aduni marginile şi o legi cu fâşii tăiate pe lung din bucata de praz. Le serveşti calde sau reci, presărate cu mărar tocat.