Salată cu năut şi brânză feta. Reţeta lui Jamie Oliver

Salata cu naut si branza feta jpeg

În zilele în care simţi nevoia să mănânci ceva uşor şi sănătos, încearcă această salată răcoritoare de vară, recomandată de bucătarul Jamie Oliver. Salata sa, bogată în substanţe nutritive, conţine – pe lângă boabe de năut – roşii, brânză feta, ardei iute şi multe ierburi aromatice. În doar 10 minute, salata cu năut şi brânză feta va fi gata!

Salată cu năut şi brânză feta. Reţeta lui Jamie Oliver - Ingrediente

1 ceapă roşie potrivită, curăţată 1-2 ardei iuţi roşii, proaspeţi, fără seminţe 2 mâini de roşii cherry coapte, galbene sau roşii zeama de la 1 lămâie 3 linguri ulei de măsline extravirgin sare grunjoasă piper negru proaspăt măcinat 400 g boabe de năut, de la conservă, scurse de lichid mentă proaspătă tocată, după gust busuioc verde sau roşu tocat fin, după preferinţă 100 g brânză feta

Salată cu năut şi brânză feta. Reţeta lui Jamie Oliver - Mod de preparare

Tai ceapa roşie cât mai fin. Feliezi ardeii iuţi. Toci roşiile şi le amesteci cu ceapa şi ardeii. Iei toate aceste ingrediente, precum şi sucul lăsat de roşii, şi le pui într-un bol. Adaugi zeama de la jumătate de lămâie şi 3 linguri de ulei de măsline extravirgin. Condimentezi cu sare şi piper, după gust.

Încălzeşti puţin năutul într-o cratiţă, apoi adaugi aproximativ 90% din boabe în bol. Pasezi restul de năut până obţii o pastă omogenă, o adaugi în bolul de salată, pentru a da preparatului o consistenţă cremoasă. Laşi totul la marinat o vreme şi serveşti la temperatura camerei.

Atunci când eşti pregătită să o serveşti la masa, dă-i salatei un plus de aromă, cu puţină mentă proaspătă şi câteva frunze de busuioc. La final, adaugi zeama de la cealaltă jumătate de lămâie. Aşezi pe o farfurie, iar peste toate ingredientele, fărâmiţezi brânza feta.

Sursa + foto: www.jamieoliver.com

Salată de pui cu afine şi piersici FOTO

Salată de pui cu afine şi piersici FOTO

Salată cu zmeură, mango şi avocado (digestie)

Salată cu zmeură, mango şi avocado (digestie)

Salată de paste cu ton

Salată de paste cu ton