Salată de vară

salata de vara jpg

O salată uşoară, plină de arome, ideală pentru zilele toride de vară.

Ingrediente

7 buchețele de broccoli, bine spălate

1 dovlecel

5 ridichi

1 salată creață

1 salată verde

5 roșii cherry

2-3 linguri semințe de floarea-soarelui, prăjite

2-3 crenguțe de mărar

2-3 crenguțe de pătrunjel

sare

piper

Pentru dressing:

4 linguri ulei de măsline

4 lingurițe oțet de mere

1 lingură zeamă de lămâie

1 linguriță miere

1 lingură apă

sare

piper

Mod de preparare

Speli bine, sub jet de apă, toate legumele și verdeața. Așezi pe foc un vas cu apă, iar când clocotește, adaugi broccoliul, îl ții 4 minute, îl scoți, îl lași la răcit și îl tai după preferințe, apoi îl pui într-un bol.

Tai ridichile rondele subțiri și le adaugi peste broccoli. Tai codițele de la cele două salate, apoi le pui peste legumele din bol.

Tai dovlecelul cu curățătorul de legume și adaugi feliuțele în bol.

Separat, mixezi toate ingredientele pentru dressing, apoi torni amestecul în bol, omogenizezi, potrivești gustul de sare și de piper. Presari semințele, verdeața tăiată și pui roșiile jumătăți, apoi poți servi.