Spaghete cu morcovi

Îmi place această combinaţie de paste cu morcovi. E un fel de mâncare plin de culoare şi de savoare.
Ingrediente (4 porţii)
400 g spaghete 500 g morcovi 1 fir de praz (partea albă) 20 ml ulei de măsline 150 ml supă de legume 1 linguriţă zahăr 4 frunze salvie verde (sau uscată) 2 linguri caşcaval vegetal uscat (să se poată rade) sare piper
Cum se prepară
Fierbi spaghetele al dente în apă cu sare, apoi le scurgi şi le păstrezi calde.Cureţi morcovii, îi tai rondele subţiri şi-i sotezi în ulei câteva minute, adaugi apoi prazul tăiat rondele subţiri, continuând călirea şi amestecând permanent, încă 2-3 minute. Adaugi supa de legume caldă, o linguriţă de zahăr şi laşi să fiarbă, la foc mic, 5-6 minute.
Amesteci spaghetele cu morcovul sotat, condimentezi cu sare, piper şi salvie, după gust, amesteci bine şi după două minute opreşti focul. Le serveşti presărate cu caşcaval vegetal ras.