Spaghete greceşti cu măsline şi brânză feta

O reţetă grecească şi uşoară de paste, spaghetele cu măsline şi feta sunt foarte gustoase şi simplu de preparat.
Ingrediente pentru spaghete greceşti cu măsline şi brânză feta
350 g spaghete
3-4 linguri ulei
4 căţei de usturoi, pisaţi
500 g roşii, feliate
200 g măsline negre fără sâmburi, feliate
capere, după gust
150 g brânză feta
pătrunjel proaspăt tocat, după gust
busuioc proaspăt tocat, după gust
sare
piper
Mod de preparare – Spaghete greceşti cu măsline şi brânză feta
Pregăteşti spaghetele conform instrucţiunilor de pe ambalaj. Căleşti usturoiul într-o tigaie, în puţin ulei, aproximativ 1 minut. Combini cu pastele scurse bine.
Adaugi roşiile, măslinele, brânza mărunţită, caperele, pătrunjelul, sare şi piper, după gust. Amesteci bine toate ingredientele. Serveşti cu busuioc.