Tocăniţă de ciuperci cu legume şi smântână

Dacă vrei o mâncărică uşoară, proaspătă şi plină de vitamine, tocăniţa de ciuperci cu legume şi smântână este perfectă pentru orice gusturi. Cumpără legume proaspete de la piaţă şi smântână de la ţărani şi apucă-te de treabă, tocăniţa se prepară rapid şi este excelentă caldă. Ai nevoie de aproximativ o oră de stat în bucătărie şi cina este gata.
Ingrediente Tocăniţă de ciuperci cu legume şi smântână:
- 2 ţelini - 2 cartofi - 1 vânătă - 3 căţei de usturoi - 2 cepe - 1 broccoli - 3 morcovi - 2 dovlecei - 300 – 500 g ciuperci - Sare şi piper - 2-3 linguri bulion - Un sfert cană melasă - Pătrunjel proaspăt - Smântână - 6 linguri unt - Ceaşcă vin roşu - 2-3 roşii - mărar
Mod de preparare Tocăniţă de ciuperci cu legume şi smântână:
Toate legumele se curăţă, se spală bine şi se taie cubuleţe. Se topeşte untul într-o cratiţă şi se adaugă ceapa, usturoiul, cartofii şi vânăta şi se pune puţină sare şi puţin piper. Se lasă până când cartofii prin o altă culoare.
Apoi se pun ţelina, broccoli, morcovii şi vinul, se acoperă cratiţa şi se lasă la fiert 15 minute. După un sfert de oră se adaugă dovleceii, roşiile, ciupercile, bulionul, melasa şi mărarul. Se acoperă din nou şi se mai lasă la fiert pentru 20-30 minute. Se condimentează cu sare şi pier proaspăt măcinat. Dacă vrei, poţi băga tocăniţa la cuptor, prinde un gust mult mai bun, legumele se coc bine şi scot toată savoarea lor gătite la cuptor.
Tocăniţa de serveşte caldă, cu smântână şi pătrunjel proaspăt tocat deasupra. Excelentă şi gătită foarte simplu, tocăniţa de ciuperci cu legume şi smântână este un deliciu pentru iubitorii de legume. Poftă bună!