Varză cu smântână şi suc de roşii
Un fel principal mai deosebit faţă de reţetele clasice, datorită combinaţiei smântână şi suc de roşii.
De ce ai nevoie ca să găteşti varză cu smântână şi suc de roşii:
800 g varză albă 50 g pesmet 50 ml ulei 150 ml smântână 150 ml suc de roşii mărar pătrunjel sare piper
Cum găteşti varză cu smântână şi suc de roşii:
Speli varza, o toci şi o fierbi în puţină apă cu sare. Într-o tigaie mică, prăjeşti pesmetul în ulei, un minut. Combini smântâna cu sucul de roşii, sare şi piper, după gust, apoi presari mărarul şi pătrunjelul tăiat mărunt. Ungi cu ulei un vas încăpător şi pui jumătate din cantitatea de varză fiartă. Răstorni pesmetul şi jumătate din amestecul de smântână, restul de varză şi sosul rămas. Dai la cuptor 15 minute.