Cartofi dulci la cuptor

cartofi dulci la cuptor jpeg

Cercetările arată că persoanele care au colesterolul mărit ar trebui să limiteze consumul de grăsimi saturate şi aportul de sare din alimentaţie. Totodată, persoanele care au un nivel ridicat al colesterolului ar trebui să includă în dietă mai multe fibre şi mai multe grăsimi bune. Încearcă şi tu această reţetă pe bază de cartofi dulci, un aliment recomandat de mulţi nutriţionişti.

Ingrediente

800 g cartofi dulci mici, cu coajă 2 linguri ulei 1 ½ linguri făină ½ linguriţă fulgi de ardei iute, zdrobiţi 1 linguriţă seminţe de fenicul, zdrobite 1 praf de sare

Mod de preparare

Încingi cuptorul la 200 de grade Celsius. Tai cartofii în felii groase de 1,5 cm şi le pui într-o cratiţă mare. Acoperi cartofii cu apă rece. Îi fierbi, la foc mare, până dau în clocot. Reduci flacăra la foc mic. Îi fierbi 3 minute sau până se înmoaie, apoi îi scurgi.

Laşi cartofii în cratiţă, la foc mic. Îi fierbi, agitând vasul, 30 de secunde sau până când feliile se usucă. Îi scoţi şi îi aşezi într-o tavă în care aşezi hârtie de copt. Îi stropeşti cu ulei. Îi laşi 10 minute să se răcească.

Separat. Combini făina, fulgii de ardei iute, seminţele pisate de fenicul şi sarea într-un vas mic. Presari amestecul de făină peste cartofi şi amesteci, ca să se acopere uniform. Întinzi cartofii în tavă, într-un singur strat.

Dai tava la cuptor 40 de minute şi întorci cartofii pe cealaltă parte, la jumătatea intervalului de timp, până se rumenesc şi devin crocanţi.

Sursa + foto: www.taste.com.au

www.taste.com.au