Cartofi noi la cuptor (diabet şi colesterol)

Cartofi noi la cuptor (diabet si colesterol) jpeg

Dacă îţi plac cartofii noi, nu mai sta pe gânduri şi încearcă această reţetă simplă. Pe lângă faptul că preparatul este recomandat persoanelor cu diabet, are puţine calorii, dar şi un conţinut scăzut de grăsimi saturate. Aceşti cartofi la cuptor pot fi consumaţi şi de cei care au colesterolul crescut, precum şi de cei care vor să nu mai mănânce sărat pentru a-şi proteja inima.

Ingrediente

1 kg cartofi roşii mici şi rotunzi ulei de măsline 25 g pesmet condimente italiene, după gust 25 g parmezan ras 1 linguriţă boia de ardei

Mod de preparare

Pui cartofii într-o cratiţă, îi acoperi cu apă şi îi fierbi. Reduci focul şi îi laşi neacoperiţi, aproape 15 minute, sau până s-au fiert. Scurgi apa şi îi laşi să se răcească puţin.

Între timp, încingi cuptorul. Tai cartofii în sferturi şi îi stropeşti cu ulei de măsline, cât să îi acoperi. Combini pesmetul cu ierburile aromatice (un amestec de oregano, cimbru, busuioc şi multe altele), parmezanul şi boiaua. Presari cartofii cu acest amestec, îi aşezi într-un singur strat pe o tavă unsă cu ulei şi îi dai la cuptorul încins, în prealabil, 20-25 de minute, până devin crocanţi.

Pont: Cartofii albi au un indice glicemic mare, aşa că dacă suferi de diabet, ar trebui să îi consumi cu moderaţie. Însă îi poţi înlocui cu aceşti cartofi noi la cuptor, cu pesmet şi parmezan ras.

Sursa: health.com.



Recente

cuptor cu microunde shutterstock 1060457837 jpg
ulei de masline shutterstock 403638466 jpg
pulled pork shutterstock 1673261689 jpg
chiftele de rosii tomatokeftedes shutterstock 2103366965 jpg
image png
image png
3 banane jpg jpeg
fructe de mare jpg
cum alegi carnea jpg
suberek cu carne shutterstock 572050978 jpg
Clătite Qatayef  shutterstock 288837386 (1) jpg
conopida reteta vegana shutterstock 1503266795 jpg
cassoulet rață fasole shutterstock 341364947 jpg
involtini rulouri carne shutterstock 1788453905 jpg
ciocolata shutterstock 1375236380 jpg
pui kiev shutterstock 2034594404 jpg
cozonac visine shutterstock 2019888323 jpg
kugel budinca de cartofi  shutterstock 2018235002 jpg
castraveti covasiti shutterstock 2037878684 jpg
zacusca de vinete horia virlan shutterstock 1824405308 jpg