Cel mai bun smoothie care te ajută să îţi revii după o răceală

smoothie raceala jpeg

În sezonul rece, când sistemul tău imunitar poate fi mai slăbit, ai nevoie de vitamine şi minerale din surse naturale. Dacă ai răcit, încearcă acest smoothie delicios, care te va ajuta să te repui pe picioare şi să îţi recapeţi sănătatea. Sfecla (galbenă) este bogată în antioxidanţi precum vitamina C, care ajută la stimularea sistemului imunitar. Uleiul de in conţine atât acizi graşi Omega-3, cât şi Omega-6. Iar un echilibru între cele două tipuri de acizi graşi este important pentru buna funcţionare a creierului şi pentru o inimă sănătoasă.

Ingrediente (2 porţii)

200 g varză albă 240 ml apă 2 portocale, curăţate 450 g ananas tocat 50 g sfeclă galbenă sau roşie, curăţată şi tăiată cubuleţe (crudă) zeama de la ½ lămâie 2 linguri ulei de in

Mod de preparare

Amesteci la blender varza, apa şi portocalele, până la omogenizare. Adaugi ananasul, sfecla, zeama de lămâie şi uleiul de in şi omogenizezi din nou la blender. Torni smoothie-ul în pahare şi îl consumi imediat.