Paste cu ton la cuptor

paste cu ton la cuptor jpeg

În timpul sarcinii, ai nevoie de alimente cu un indice glicemic scăzut, care să fie în acelaşi timp surse bune de proteine slabe. Astfel, vei reuşi să îţi menţii greutatea la un nivel normal pe tot parcursul sarcinii. Încearcă o reţetă simplă de paste cu ton la cuptor.

Ingrediente

300 g paste (macaroane) uscate 40 g unt 20 g făină 500 ml lapte degresat 75 g caşcaval degresat pentru pizza, dat prin răzătoare 425 g ton de la conservă, scurs de lichid, mărunţit cu furculiţa piper

Mod de preparare

Încălzeşti cuptorul. Ungi o tavă de copt termorezistentă. Fierbi pastele într-un vas cu apă şi sare, conform indicaţiilor de pe ambalaj. Le scurgi şi păstrezi un sfert de cană din apa în care au fiert, apoi le laşi în aceeaşi cratiţă.

Topeşti untul într-o cratiţă, la foc mediu. Adaugi făina, ţii pe foc, amestecând, 1 minut sau până când începe să facă bule. Iei de pe foc. Treptat, torni laptele şi amesteci, până se omogenizează. Pui din nou compoziţia la fiert şi amesteci continuu, 3-4 minute, până când sosul începe să fiarbă şi să se îngroaşe. Îl iei de pe foc. Adaugi o parte din caşcavalul ras şi condimentezi cu piper, după gust.

Torni sosul peste pastele amestecate cu tonul şi adaugi lichidul păstrat de la fierberea pastelor. Amesteci ca să se combine aromele. Torni compoziţia în tava tapetată. Presari restul de caşcaval ras. Dai tava la cuptor 12-15 minute, până când caşcavalul s-a topit şi a căpătat o culoare aurie. Serveşti imediat.

Sursa + foto: www.taste.com.au

www.taste.com.au