Salată de porumb cu ridichi şi ardei iute (constipaţie)

Porumbul este una dintre cele mai populare cereale din lume, iar la noi în ţară se consumă mai ales sub formă de mămăligă. Însă poţi include mai des boabele dulci de porumb în dieta ta, mai ales după ce vei afla că au numeroase beneficii pentru sistemul tău digestiv.
Porumbul nu doar că îţi oferă caloriile necesare pentru a avea un metabolism sănătos în fiecare zi, dar este totodată o sursă bogată în vitaminele A, B şi E, precum şi multe minerale. Conţinutul mare de fibre din porumb te asigură că acesta joacă un rol important în prevenţia unor boli digestive, precum constipaţia şi hemoroizii, dar poate să ajute şi în prevenirea cancerului colorectal.
Antioxidanţii prezenţi în această cereală acţionează şi ei ca o serie de agenţi anticancerigeni şi previn boala Alzheimer. Dacă ai probleme la nivelul tractului digestiv şi vrei un preparat care să te ajute să lupţi împotriva constipaţiei, încearcă această salată de porumb cu ridichi şi ardei iute verde.
Salată de porumb cu ridichi şi ardei iute verde - Ingrediente
420 g boabe porumb proaspăt sau de la conservă 6 ridichi 1/2 ardei iute verde (recomandat, jalapeño), tocat 3 linguri suc proaspăt stors de lămâie 2 linguri coriandru, proaspăt tocat 1-2 linguri ulei de măsline
Salată de porumb cu ridichi şi ardei iute verde - Mod de preparare
Combini toate ingredientele într-un bol mediu şi condimentezi cu sare, după gust.
Salata poate fi depozitată la frigider (acoperită) cel mult o zi.
Surse: organicfacts.net, recipebk.wordpress.com.