FOTO Tartă cu mere şi caramel

Vreţi un desert într-o combinaţie unică, de neuitat? Nu-ţi rămâne decăt să prepari această reţetă şi te vei convinge.
Ingrediente
Pentru aluat
200 g unt 4 linguri zahăr 6 linguri apă 1 praf de sare 1 praf de copt 1 ou 400 g făină
Pentru umplutură
8 mere potrivite
400 g zahăr
250 g unt
4 ouă
500 ml lapte
1 esenţă de rom
1 ou pentru uns tarta
Mod de preparare
Se frământă din toate ingredientele un aluat consistent şi se lasă la rece două ore. Merele se curăţă de coajă şi de seminţe şi se taie felii.

Într-o cratiţă se caramelizează 200 g de zahăr. Untul se amestecă cu zahărul rămas, ouăle, esenţa, laptele şi se toarnă peste caramel, amestecând bine. Se adaugă merele, se omogenizează şi se ia cratiţa de pe foc.

Aluatul se împarte în două, iar prima parte se întinde în forma de tartă îmbrăcând şi pereţii. Surplusul de aluat se păstrează pentru a face frunzuliţe pentru decor. Se toarnă caramelul cu merele şi se nivelează.

Se întinde o foaie din aluatul rămas şi se înveleşte tarta. Restul de aluat se frământă şi se formează frunzuliţe. Se pun pe tartă, se unge cu oul bătut şi se coace la foc mic 40-45 de minute.

sursa foto: ImageFood