Fructele de pădure nu numai că sunt unele dintre cele mai sănătoase fructe, dar dau savoare oricărei prăjituri şi echilibrează aromele din deserturi. Iată o propunere de nerefuzat!

 

Ingrediente

Pentru blat:

4 ouă

125 g zahăr  

100 g făină

25 g cacao

1 praf de sare

Pentru umplutură:

250 g fructe de pădure, după preferinţă (coacăze roşii şi negre, zmeură, mure etc.)

50 g zahăr tos

300 ml smântână pentru frişcă

100 g mascarpone

2 plicuri zahăr vanilat

1 lingură zahăr pudră

Pui într-un castron adânc ouăle zahărul, sarea şi mixezi la viteză mare până îşi triplează volumul şi obţii o spumă groasă. Cerni făina şi cacaua şi le încorporezi uşor cu o spatulă. Torni aluatul într-o tavă de aragaz tapetată cu hârtie de copt, îl nivelezi cu o spatulă, având grijă să nu fie prea subţire. Coci blatul 7-8 minute, la 170 °C.

Scoţi blatul şi, cât este cald, îl întorci invers, pe o altă foaie de hârtie de copt. Dezlipeşti hârtia pe care a stat în tavă, rulezi şi dai deoparte 30 de minute.

Speli fructele de pădure şi le pui la fiert cu zahărul tos, la foc mic. Fierbi 1-2 minute, cât să se înmoaie puţin apoi laşi la răcit. Mixezi smântâna rece cu mascarpone, zahăr pudră şi zahăr vanilat până obţii frişcă.

Derulezi blatul, îl ungi cu un strat de frişcă, iar pe o latură, pe lungime, aranjezi fructele scurse. Rulezi, înveleşti rulada în folie alimentară şi o dai la rece 1-2 ore înainte de servire. O decorezi după imaginaţie.

 

FOTO Shutterstock