Supă de legume cu găluşte pufoase

1 captura de ecran din 2019 05 29 la 15 09 36 png png

O supiţă este tot timpul binevenită, mai ales la prânz, când vrei să mănânci ceva uşor, cald şi sănătos. Îţi prezentăm cea mai iubită reţetă de supă cu găluşte.

Ingrediente: 

2 morcovi

sare

piper

1 piept de pui

200 g griş

1 ou mare

pătrunjel

1 ţelină

1 ceapă

1 ardei gras

ulei

1 vârf cuţit praf de copt

Mod de preparare:

Pune o oală mare cu apă pe foc şi las-o să fiarbă. Adaugă puţină sare. Curăţă ţelina, ardeiul, ceapa, morcovii şi spală pieptul de pui. Taie carnea în bucăţele şi adaugă-le în apă. Lasă să fiarbă şi ia cu o spumieră reziduurile de la suprafaţă. Adaugă legumele şi lasă-le la fiert. Între timp, prepară găluştele. Pune un ou într-un castron, bate-l cu sare şi piper, pune puţin ulei şi adaugă griş cât să iasă o compoziţie la fel de groasă ca smântâna. Pune un pic de praf de copt. Las-o deoparte să crească pentru 10 minute. Când legumele şi puiul s-au fiert, scoate rădăcinoasele şi ardeiul şi lasă doar morcovul. Ia cu linguriţa din aluatul de găluşte şi pune în oală. Fierbe găluştele până sunt complet gătite. Adaugă pătrunjel şi serveşte.