Supă de legume cu găluşte

1 profimedia 0014141199 1 jpg jpeg

După mesele îmbelşugate de Paşte, ai nevoie de ceva uşor, dar hrănitor. Această supă de legume cu găluşte este alegerea perfectă.

Ingrediente 

  • 2 morcovi 
  • 1 păstârnac 
  • 100 g mazăre
  • sare 
  • 2-3 fire ceapă verde
  • ½ ţelină 
  • pătrunjel
  • cepşoară, opţional
  • 2 ouă 
  • 6 linguri griş 
  • 1 praf de sare

Cureţi morcovii, păstârnacul şi ţelina. Feliezi morcovii şi toci ceapa verde, păstârnacul şi ţelina. Pui rădăcinoasele la fiert împreună cu boabele de mazăre şi le laşi 15-20 de  minute.

Baţi ouăle ca pentru omletă cu sarea şi încorporezi grişul în ploaie. Omogenizezi până obţii o compoziţie nu foarte moale. Treci o lingură prin apă, apoi iei din compoziţia

de griş şi pui găluştele în oala cu supă. Repeţi până se termină, având grijă să treci de fiecare dată lingura prin apă când formezi găluştele. Supa trebuie să fiarbă uşor când le adaugi. Pui ceapa verde, sare, după gust, şi fierbi până când găluştele se înmoaie.

Când serveşti, adaugi pătrunjel tocat şi cepşoară tăiată fin, după gust.

FOTO: Profimedia