Tort cu piure de dovleac şi nuci

1365081502 9615tort jpeg

Ne-a făcut încă o dată cu ochiul această reţetă, aşa că am preparat-o.

Ingrediente (8 porţii)

Pentru aluat

12 linguri făină

5 ouă

10 linguri de zahăr

1 pliculeţ zahăr vanilat

1 praf de copt

6 linguri ulei

6 linguri lapte

Pentru umplutură

500 g piure de dovleac

100 g nuci măcinate

1 linguriţă scorţişoară măcinată

coajă rasă de portocală

100 g zahăr

150 g fistic

Pentru decor

boabe de rodie

frunze de mentă

Mod de preparare: Amesteci piureul de dovleac cu zahărul, nuca măcinată şi le căleşti, la foc mic, amestecând permanent să nu se prindă. Când scade bine zeama, adaugi coaja rasă de portocală, scorţişoara măcinată şi amesteci. Laşi la răcit.

Între timp, mixezi ouăle cu zahărul, zahărul vanilat, adaugi uleiul, laptele şi la sfârşit făina cernută cu praful de copt.

Torni jumătate din aluat într-o formă detaşa bilă unsă cu unt şi o coci circa 15 minute. Scoţi tava din cuptor, adaugi umplutura (opreşti ¼ pentru decor) şi acoperi deasupra cu restul de aluat. Introduci din nou tortul în cuptor şi coci încă 20-30 de minute.

Scoţi inelul detaşabil al formei, îmbraci tortul cu umplutura oprită şi tapetezi pereţii laterali cu fistic, apăsând uşor să se lipească. Laşi să se răcească bine şi îl serveşti decorat cu boabe de rodie şi frunze aromate de mentă verde.