Tortellini cu sparanghel şi brânză la cuptor

tortellini jpeg

A venit sfârşitul de săptămână pe care l-ai aşteptat şi vrei să faci o grămadă de lucruri pentru că afară e cald şi soare. Motiv pentru care vei avea foarte puţin timp pentru gătit. Aşa că noi îţi propunem o reţetă foarte uşor de preparat care nu-ţi va răpi mult timp.

Ingrediente

450 g roşii tocate şi scurse 1 cană spanac tânăr 2 căni mozzarella tăiată fâşii 1 lingură busuioc un sfert linguriţă ardei roşu iute mărunţit sare 750 g tortellini negătiţi 450 g sparanghel, curăţat şi tăiat (află aici cum procedezi) un sfert cană parmezan răzuit (sau alt sfert de cană de mozzarella)

aici

Pentru sos

un sfert cană unt

1 cană smântână

1 căţel usturoi

o cană şi jumătate parmezan răzuit

un sfert cană pătrunjel tocat

Mod de preparare

Pentru sos (cunoscut şi sub denumirea de sos Alfredo) topeşte untul într-o tigaie de mărime medie. Adaugă smântâna şi lasă să clocotească timp de cinci minute, apoi pune şi usturoiul şi brânza şi amestecă repede. Presară pătrunjelul şi dă la o parte de pe foc.

Încinge cuptorul. Într-un vas mare, adaugă sosul, roşiile scurse, spanacul, o cană de mozzarela, busuioc, ardeiul şi sare. Combină-le bine, amestecând cu o spatulă. Adaugă şi tortellini negătiţi. Amestecă bine astfel încât fiecare tortellini să fie acoperit de sos.

Toarnă compoziţia într-o tavă. Curăţă sparanghelul, taie-l în bucăţi şi pune-le deasupra pastelor. Presară o cană de mozzarella pe deasupra şi un sfert de cană de parmezan.

Bagă la cuptor cam jumătate de oră. Dacă marginile au căpătat culoare arămie, dar brânza din mijloc nu are aceeaşi culoare, mai lasă un minut în cuptor.

Lasă deoparte 5-10 minute, apoi serveşte.

sursa: thefoodcharlatan.com