Burgeri de curcan

Dacă preparatele tradiţionale nu sunt pe placul tău pentru Crăciun îţi recomandăm această reţetă de burgeri de curcan, ce este gata într-o oră.
Ingrediente necesare pentru burgeri de curcan:
- 500 g pulpă de curcan fără os
- 2 căţei usturoi
- 1 ceapă
- 1 ou
- 1 lingură parmezan
- 1 lingură pesmet
- 1 lingură muştar
- 1 lingură pastă de ardei
- ulei
- sare
- piper
Pentru servit
- 5 chifle
- 10 frunze de salată verde
- 5 felii de brânză
- cheddar
- sos picant, după preferinţe
Mod de preparare burgeri de curcan:
Toci carnea, apoi o amesteci cu ceapa şi cu usturoiul tocate. Adaugi pesmetul, parmezanul, muştarul, pasta de ardei, oul, sare şi piper, după gust. Amesteci bine compoziţia şi o dai la rece cel puţin 1 oră. Ulterior, formezi burgerii, îi aplatizezi, îi ungi cu ulei şi îi frigi, pe grătarul încins, câte 5 minute pe fiecare parte ca să nu se usuce şi să rămână suculenţi.
Tai chiflele în două, le prăjeşti şi pe ele pe grătar, apoi aşezi pe fiecare sosul preferat, o frunză de salată, burgerul, o felie de brânză, sos, altă frunză de salată şi acoperi cu cealaltă felie de chiflă.