Frigărui din coaste de porc în sos de soia

Fie că le prepari pe grătar, afară, sau în casă, pe grill, frigăruile din coaste de porc în sos de soia vor fi savurate cu plăcere de întreaga familie.
De ce ai nevoie pentru frigărui de porc
1 kg coaste de porc
50 ml sos de soia
150 ml vin roşu
2-3 căţei usturoi
piper
cimbru
seminţe de fenicul
cartofi copţi, pentru garnitură
Cum se prepară frigăruile de porc
Combini sosul de soia cu vinul, adaugi piper, usturoiul pisat, cimbru şi seminţe de fenicul.Tai coastele de porc bucăţi, le aşezi în marinată şi le ţii la frigider peste noapte. Înfigi beţe de frigărui printre bucăţile de coaste şi le ţii pe grătar până când se rumenesc pe ambele părţi, Serveşti frigăruile cu garnitură de cartofi copţi.