Salată de cartofi cu maioneză de casă

salata de cartofi cu maioneza de casa jpeg

Piesa de rezistenţă a acestei reţete este maioneza facută în casă. Salata de cartofi cu maioneză de casă este fie un aperitiv perfect fie o cină săţioasă. Nu uita însă că nicio maioneză din lume nu se compară cu cea făcută de tine în casă, fără conservanţi aşi alte substanţe adăugate.

Salată de cartofi cu maioneză de casă - Ingrediente

1 kg cartofi 1 ceapă roşie 100 g măsline negre fără sâmburi pătrunjel verde

1 gălbenuş crud

1 gălbenuş fiert

ulei

sare

muştar

2 linguri smântână

zeamă de lămâie

piper

Salată de cartofi cu maioneză de casă - Cum se prepară

Se fierb cartofii în coajă, se scurg de apă şi, după răcire, se curăţă de coajă, se taie cuburi şi se pun într-o salatieră mare.Ceapa se taie rondele şi se adaugă peste cartofi. Se mai pun măslinele feliate şi pătrunjelul tocat.Separat, se prepară maioneza, frecând cele două gălbenuşuri cu uleiul turnat treptat. Se condimentează, după gust, cu sare, piper, muştar şi zeamă de lămâie, iar la sfârşit, se adaugă smântâna, care face maioneza mai pufoasă şi mai uşor de asimilat. Se amestecă maioneza cu restul ingredientelor şi se serveşte garnisită cu crenguţe de pătrunjel verde.