Salată orientală
Cu atâtea verdeţuri, salata orientală este ideală pentru zilele calde de vară!
De ce ai nevoie ca să faci salată orientală
500 g cartofi noi
2-3 fire ceapă verde
1 legătură ridichi
2 frunze salată verde
1 mână spanac verde
5-6 roşii tăiate
1 ceaşcă măsline fără sâmburi
2 linguri ulei de măsline
zeama de la ½ lămâie
1 linguriţă muştar sare
piper
Cum prepari salată orientală de primăvară:
Speli cartofii şi îi pui la fiert până se înmoaie, apoi îi scurgi şi îi laşi la răcit. Cureţi şi speli ceapa, salata, spanacul şi ridichile. Tai ceapa fin, ridichile rondele subţiri, iar cartofii rondele mai groase, ca să nu se sfărâme. Frunzele de salată şi de spanac le rupi în bucăţi potrivite.
Într-un castron, pui toate ingredientele, roşiile şi măslinele şi asezonezi cu sare şi piper, după gust.
Combini într-un bol zeama de lămâie cu uleiul şi muştarul, apoi torni sosul peste ingredientele din castron. Amesteci uşor şi serveşti ca fel principal sau ca garnitură.