Supă de salată

Toată iarna am aşteptat salata proaspătă în pieţe, iar acum a venit momentul pentru o supă de salată.
Ingrediente (4 porţii)
2 salate
2 cepe
l lingură de supă de pui din cuburi concentrate
100 ml zeamă de lămâie
câteva fire de asmăţui
2 frunze de mentă
2-3 frunze de busuioc
condimente uscate de legume
10 boabe piper
Mod de preparare: Căleşti în ulei ceapa dată pe răzătoarea mare aproximativ 5 minute, adaugi salata tăiată fâşii subţiri şi laşi, la foc potrivit, până se înmoaie puţin salata. Adaugi asmăţuiul, busuiocul şi menta tocate mărunt şi supa fierbinte, pui condimente uscate de legume şi mai laşi 15 minute pe foc. Când este gata, adaugi zeama de lămâie, piperul zdrobit şi o serveşti caldă. Este la fel de gustoasă şi rece.