N-am gustat alviţă de casă decât o dată în viaţă şi în trecut (trist spune poetul: „mă-mprospătez cu dulcea-mi tinereţe mergând duios spre clipă ce-a murit, iar clipă viitoare tot spre moarte-i, că-ntr-o capcană sunt, dar sunt, şi-s bucuros, chiar numai şi de-atat“). E o joacă pentru copii cu dinţi buni şi devreme la masă.

Sub Baterea alvitei însă se înţelege o datina, care se face totdeauna în ziua de Lăsatul secului şi care e uzitată mai cu seamă între copiii din Muntenia. Leagă o sfoară de o grindă, în dreptul mesei sau în alt loc undeva; de capătul sforii leagă un cocoloş bun de alviţă, şi apoi toţi copiii stau roată de jur împrejurul mesei cu gurile căscate ca să poată prinde cocoloşul de alviţă.

Unul poartă sfoara de jur împrejur pe la toţi si, când se apropie boţul de alvită pe la gurile lor, ei se rapăd asupra lui ca să-l prindă, căci care-l prinde a lui este toată alviţa aceea. Pe urmă, dacă s-a prins cocoloşul acela, mai pune altul şi tot aşa până se găteşte toată alvita, pe care o cumpărase în scopul acestei petreceri.

În Brăila, în Galaţi, precum şi în alte oraşe de pe malul Dunării, alviţa care e facută din zahăr, miez de nucă şi făină şi care e dulce şi cleioasă, se face astfel: ......................

Află aici toate detaliile acestei delicioase REŢETE ROMÂNEŞTI.

Loading...
Evaluează articolul