Ardei umpluţi cu carne de curcan

ardei umpluti cu carne de curcan jpeg

Îi mulţumim lui Daniel Bertoni din Focşani pentru încă o reţetă delicioasă.

Ingrediente:

1 kg piept de curcan 14-16 ardei graşi mari, roşii 200 g orez 3 ouă 1 legătură ceapă verde 1 legătură pătrunjel verde 1 legătură leuştean verde 2 linguri pastă de tomate 1 litru suc de roşii sare, piper măcinat ulei

Preparare:

Carnea de curcan se toacă la cuţit. La fel procedăm cu ceapa verde, pătrunjelul, leuşteanul, şi le punem peste carne. Adăugăm ouăle, pasta de tomate, orezul spălat, sare şi piper măcinat. Amestecăm bine cu mâna, până când aluatul devine omogen.

Ardeilor le tăiem capac de sub codiţă, înlăturăm seminţele şi-i spălăm. Cu o lingură, luăm din compoziţia preparată, umplem ardeii şi le punem capacele. Ungem o oală de 6-8 litri cu ulei şi aşezăm ardeii. Turnăm sucul de roşii şi completăm cu apă cât să-i acopere.

Punem capac pe oală şi fierbem la foc mic circa 90 de minute, până când zeama scade şi se îngroaşă căpătând consistenţa unui sos.Se servesc cu găluşte de mămăligă şi ardei iute.