Ardei umpluţi cu ou şi cremă de brânză

ardei umplut cu ou jpeg

Încearcă o reţetă diferită de ardei umpluţi, pe care o pregăteşti cu ou şi cremă de brânză, numai bună pentru un mic dejun gustos şi săţios.

Ingrediente

6 ardei graşi

500 g cremă de brânză

7 ouă

300 g bacon afumat

300 g ciuperci

1 ardei iute

ulei

oregano

sare

piper

Mod de preparare

Speli ardeii şi îi cureţi de seminţe şi nervuri. Îi tai la capete. Într-un bol, baţi 1 ou cu crema de brânză şi câteva picături de ulei. Tai baconul şi ciupercile cubuleţe şi le combini cu amestecul. Adaugi ardeiul iute tocat. Condimentezi cu oregano, sare şi piper, după gust. Umpli ardeii cu această compoziţie, însă fără să treacă de jumătate.

Îi aşezi într-o tavă tapetată cu hârtie de copt în poziţie verticală şi îi dai la cuptorul încălzit la 200 °C, 20 de minute. Spargi un ou în fiecare. Dai la cuptor încă 8-10 minute, în funcţie de cum preferi ouăle. Serveşti imediat.

Sursa http://www.myculinarystories.com