Budincă de spanac cu cârnaţi FOTO

budinca de spanac cu carnati jpeg

Combinaţia de carne şi legume a fost şi va fi întotdeauna pe gustul gurmanzilor. Dacă îi adaugi brânză sau caşcaval, preparatul promite să fie mai mult decât apetisant.

Ingrediente

1 kg cârnaţi proaspeţi 3 cepe 50 ml vin roşu 3 linguri făină 500 g spanac 4 ouă 300 g caşcaval 100 ml smântână ulei sare piper

Mod de preparare

Pasul 1

Aşezi cârnaţii într-un vas rotund termorezistent, în care ai întins hârtie de copt, şi îi dai la cuptorul încins, aproximativ 30 de minute, până se rumenesc.

image

Pasul 2

Cureţi ceapa şi o tai julien. Într-o tigaie, o căleşti, în puţin ulei încins, până îşi schimbă culoarea. Dai deoparte. Încorporezi făina până se omogenizează, apoi o pui pe foc şi torni vinul, în fir subţire. Amesteci până se evaporă alcoolul.

image

Pasul 3

Separat, amesteci ouăle, spanacul opărit şi scurs, smântâna, caşcavalul ras, sare, piper şi rozmarin, după gust. Combini toate ingredientele, apoi încorporezi ceapa.

image

Pasul 4

Scoţi tava cu cârnaţi din cuptor şi întinzi peste ei, uniform, compoziţia cu spanac. Dai vasul la copt, încă 30 de minute, până se rumeneşte.

image

Foto: Profimedia