Cartofi umpluţi cu bacon FOTO

cartofi umpluti cu bacon jpeg

De câte ori am poftă de cartofi (recunosc, se întâmplă rar), mă gândesc că cel mai potrivit fel de mâncare ar fi cel de cartofi umpluţi cu bacon. Nici nu mă ţine ocupată în bucătărie şi este şi foarte gustos.

Cartofi umpluţi cu bacon - Ingrediente

8 cartofi 200 g bacon 200 g telemea tare 2 căţei de usturoi 1 ardei iute roşu 1 crenguţă de busuioc 1 legătură de pătrunjel verde 4 linguri ulei de măsline ulei pentru prăjit

200 g smântână

200 g iaurt simplu

1 legătură ceapă verde

câteva frunze de rucola

2 roşii cherry

Cartofi umpluţi cu bacon - Mod de preparare

Se spală bine cartofii cu o periuţă sub apă rece. Se taie pe lung şi se scobesc cu o lingură pentru a se obţine forma unei bărcuţe.

image

Se şterg cartofii cu un prosop şi se prăjesc în ulei bine încins pe ambele părţi. Se scot pe prosoape absorbante pentru a se îndepărta surplusul de ulei.

image

Se dă brânza pe rozătoarea mică şi se amestecă cu baconul tăiat în cubuleţe mici.

image

Se toacă mărunt usturoiul şi se amestecă cu pătrunjelul, busuiocul şi ardeiul iute tăiate mărunt şi uleiul de măsline. Se unge fiecare cartof cu amestecul aromat.

image

Se umplu cartofii cu amestecul de brânză şi bacon şi se introduc în cuptorul preîncălzit pentru 10-15 minute.

image

Între timp, se amestecă iaurtul cu smântana şi ceapa tocată mărunt. Cartofii se servesc alături de sosul de smântână şi cu garnitură de rucola şi roşii cherry.

image