Ce mănânci ca să trăieşti mult
Cu o dietă echilibrată îţi poţi prelungi viaţa şi menţine corpul sănătos. Iată ce nu trebuie să îţi lipsească de pe masă.
Alege alimente pe placul inimii
Bolile de inimă reprezintă una dintre principalele cauze ale mortalităţii în multe ţări ale lumi, în România fiind chiar pe primul loc. Ca să le previi, evită alimentele bogate în grăsimi, căci duc la creşterea colesterolului. În schimb, îţi poţi pune în farfurie peşte, roşii, usturoi, orez brun, pentru că te ajută să ai o inimă sănătoasă. Printre fructele care te feresc de boli cardiovasculare se numără coacăzele, murele, lămâile, merele, afinele, datorită antioxidanţilor pe care îi conţin. La toate acestea adaugă şi o porţie zdravănă de râs, în fiecare zi!
Doza zilnică de fibre
Ca să trăieşti mult şi bine optează pentru alimente care conţin fibre, deoarece te protejează de cancerul de colon. Astfel, introdu în meniul tău zilnic legume şi fructe precum pere, fasole, mazăre, orz, broccoli, zmeura, spanac şi ardei. Specialiştii spun că trebuie să consumăm 25 de grame de fibre în fiecare zi.
Nu uita nici de mişcare. „Ca să fii sănătos, urcă scările şi cară-ţi singur bagajele“ ne sfătuieşte unul dintre cei mai longevivi medici din lume, Shigeaki Hinohara, în vârstă de 104 ani, autorul cărţii „Living long, living good“/ „A trăi mult, a trăi bine“.
Micul dejun, secretul longevităţii
Unul dintre cei mai renumiţi bucătari din lume, Jamie Oliver, are şi el câteva sfaturi alimentare, pentru o viaţă lungă. El recomandă consumul unor porţii mici de carne, multă apă şi un mic dejun copios. „Când am călătorit în lume, am întâlnit oameni cu o viaţă lungă şi productivă. Toţi mâncau un mic dejun consistent“, a declarat Jamie. El a dat şi lista celor mai potrivite alimente pentru cea mai importantă masă a zilei: ouă, lapte de capră, peşte, cartofi dulci, legume şi zarzavaturi, tofu, fasole neagră, nuci, fructe proaspete, alge, orez sălbatic, usturoi, creveţi şi ardei.
Consumă vin roşu cu moderaţie
Un pahar roşu pe zi face parte din dieta oamenilor care trăiesc mult. Studii recente au arătat că această licoare previne bolile de inimă şi apariţia infecţiilor din organism Totul se datorează unui ingredient al vinului roşu, resveratrolul.
Optează pentru porţii mici
Este important nu doar ceea ce mănânci, ci şi cum mănânci. Astfel, oamenii care mănâncă încet, cu înghiţituri mici, se satură mai repede decât cei care au obiceiul să înfulece. Acest lucru înseamnă un consum mai mic de calorii, ceea ce te ajută să ai o viaţă mai lungă, potrivit anumitor studii. De exemplu, cei mai longevivi oameni de pe planetă, locuitorii insulei japoneze Okinawa nu mănâncă niciodată până se satură. Potrivit cercetătorilor, anii mulţi din buletin se datorează şi faptului că mănâncă multe legume şi cereale, cantităţi moderate de peşte şi foarte puţină carne.