Cea mai bună reţetă de brioşe pufoase

cea mai buna reteta de briose pufoase jpeg

Poate că cele mai multe gospodine s-au confruntat cu eşecuri când vine vorba de prăjituri sau brioşe, dar iată o reţetă excelentă pentru brioşe pufoase, moi şi delicioase. În funcţie de cât de dulci sau divers ornate le doriţi, gramajul ingredientelor poate varia.

Astfel, se poate adăuga cacao la reţetă sau orice alt ingredient care vă sună gustos. Această reţetă este reţeta brută de brioşe pufoase, restul ţine de imaginaţia fiecăreia dintre voi. Pentru ca acestea să iasă mai gustoase, vă sfătuim să folosiţi neapărat lapte, mai degrabă decât apă minerală.

Ingrediente Cea mai bună reţetă de brioşe pufoase:

- 150 ml de ulei - 150 ml de lapte sau apă minerală - 3 ouă - 150 g de zahăr (dacă nu le glazuraţi puteţi să mai adăugaţi) - 1 plic praf de copt - 2 plicuri zahăr vanilat - 335 g făină

Mod de preparare Cea mai bună reţetă de brioşe pufoase:

Ouăle se amestecă cu zahărul tos şi zahărul vanilat până când acesta se topeşte. Se adaugă apoi laptele, se amestecă bine, apoi treptat se pune şi uleiul şi se amestecă. Praful de copt se stinge cu zeamă de lămâie sau oţet şi se adaugă, se amestecă. Se pune treptat şi făina, se încorporează totul, iar aluatul trebuie să iasă moale să poate fi pus cu lingura în formele de brioşe.

Pentru ca brioşele să se desprindă mai uşor de hârtia de copt, aceasta se unge un pic cu ulei. Aluatul se pune în jumătate de formă de brioşă, apoi se pune orice consideraţi ca umplutură. Puteţi prepara o cremă, sau puteţi pune fructe sau orice vă place vouă. Se toarnă apoi restul de aluat, cu grijă să se lase un spaţiu de jumătate de cm, ca să poate creşte brioşa frumos.

Se lasă la cuptor în jur de 20 de minute, se face testul cu scobitoarea. Se poate folosi cacao, glazură de ciocolată sau ce vă mai place. Sunt foarte uşor de făcut, nu sunt costisitoare, se fac rapid şi sunt excelente oricând. Poftă bună!